batrana cantareata de jazz - teribila hemoragie

Adolescenta mea a fost ca toate celelalte adolescente. Plina de curvasaraie, lacrimi si alcool. Am avut noroc uneori de oameni faini care-au avut grija de mine si de ce-a fost mai bun in viata. M-am lovit de iubiti si de pseudoiubiti care se mai aruncau prin Dumnezeu stie ce baltoace pentru mine. Si mie-mi placea sa le zic "mari".
Simt, de fapt, cum am dezamagit o gramada de oameni si am tinut la ei cu tot ce-am putut. Rar nu pot sa tin cu sufletul. Si-atunci, tin cu ce pot sa tin, si eu. Intotdeauna am tinut cu ce-am avut la indemana. Odata am tinut la cineva cu o halba de bere de-o suta de ani.
Cred cu tot creierul si cu toata inima si cu tot Alzheimerul din lume ca de mine a avut grija toata lumea, fara sa ma cunoasca. Uneori am vazut lucruri fara sa stiu. Am asteptat mesaje si m-am indragostit destul de des. Intotdeauna, ca foarte rar am fost neindragostita.

razi, paiata!

Imaginatia, domnul meu.
Nu-i loc de doua in aceeasi camera. Nu prea e loc de doua in aceeasi lume, dar ne mai si-nghesuim. Tusim pana ne vibraza pieptul si "Nu iti termini vinul fiert?".
Merge bine, da. Merge bine.

Cam asa arat eu acum. Sunt roscata cu bucle si daca am parul ud imi ajunge pana pe la jumatatea spatelui. Asta-i tot sensul. Am inceput sa lucrez ca sa plec la Londra sa-l vad pe Waters in vara. Tin mult la asta; cand m-a certat Razvan ("Cand vrei ceva, faci tot posibilul ca sa-l obtii!") a avut dreptate.

Ce frumoasa-i Strada Apelor din Busteni cand ninge si nu-i nicio urma si ce bun e Craita Transilvaniei. Alb. Demisec.
E aproape vineri si jur, jur ca-mi era asa de dor sa nu mai stiu de ce-mi sunt dragi oamenii.