First day of sun

Blog-ul l-am pastrat la fel de simplu, chiar daca n-am mai scris de o suta de mii de ani. Trec printr-o perioada foarte frumoasa, in care invat lucruri noi si in care, pentru prima data, simt ca ma maturizez; sufar, adica, dar de data asta am senzatia ca e bine si mai ales ca asta e suferinta adevarata, care trebuie sa se intample.
Nu vreau sa sufar, nu e neaparat fain, dar de data asta am simtit ca am trecut prin lucrurile astea pentru ca trebuie sa ma schimb. Deci, chiar daca lucrurile nu merg extraordinar de bine in jurul meu si multe lucruri se duc pe apa Sambetii, chiar ma simt linistita si vreau sa le las sa mearga.
Ma simt foarte linistita si am o stare foarte misto. Vreau sa invat sa ma controlez mai bine si sa imi formez o oarecare coloana vertebrala; de acum in colo, vreau saam destul curaj cat sa imi asum un statut (stiu eu ce vreau sa spun) si sa nu ma mai dau la fund. O fac sa sune vag cand o scriu, dar eu niciodata n-am putut sa dau toate detaliile cand am scris despre ceva din viata mea - nici in jurnalele mele, toate lucrurile importante le am doar in cap.
Vreau deci sa am coloana vertebrala, sa am grija de mine si sa nu ma calc singura in picioare. De mult nu mai fac asta, dar e momentul acum sa invat sa o fac bine si toate astea sa imi intre in reflex.
Pe langa asta, 2012 e primul an in care nu mi-am facut rezolutii. L-am inceput bine, e adevarat, si nu mi s-a parut ca e ceva de schimbat, dar sincer, nici acum nu cred ca e nevoie. Le las (pe ele, pe lucruri) sa fie asa cum sunt si o sa vad eu, asta e planul. Asa o sa stea situatia, sper.
Nu vreau sa mai am o imagine falsa despre mine si nici pe altii nu vreau sa-i mai fac sa ma vada asa. Cel mult, o sa lucrez la ce am scris mai sus si o sa fiu asa cum o sa fiu, dar de acum in colo vreau sa imi asum exact cine sunt.
A, si, mai mult decat orice, vreau sa invat sa imi tin secretele mele.
Trebuie sa invat sa fiu o lady, aici se rezuma totul. La a fi o lady.

astazi, dupa toate zilele:

- imi trebuie imaginatia mea inapoi (nu trebuie sa imi mai fie frica de ea, pentru ca totul urmeaza sa fie bine)
- am respirat din nou (aer curat, ca doar nu sunt pestoaica, sa pot sa-mi tin respiratia)
- am vrut sa dorm la pranz, in loc sa ma chinui sa-mi gasesc ceva-altceva de lucru
- "If you don't like where you are, then change it. You are not a tree."
- sunt fericita ca am numai doi-trei oameni care mai sunt ai mei, chiar daca nimeni nu ma intreaba ce am
- mi-am dat seama cat de important e sa poti sa te gandesti, pentru ca atunci gandurile nu mai vin incalcite si toate odata
- vreau sa fie cum o fi, pentru ca nu m-am mai gandit la nicio situatie complicata
- sunt fericita si impacata sa stiu ca am invatat, si-acum nu ma mai uit in jos cand oamenii nu ma (mai) plac
- vreau sa vina din nou toata iubirea in mine, de care am crezut ca nu mai am nevoie
- vreau sa incep sa muncesc din nou
- sunt bine si sunt gata sa nu mai fiu suparata pe mine

poti tu sa fii regele furnicilor?

Mi-am nascut cate o suta de copii si i-am crescut pe toti cu bere din sani si cu "Nu ma mai cunosti chiar atat de bine." Acum nu pot sa ma tin pe picioare.

Tribut (cat?)

Pentru toate geniile care totusi se opresc si incep sa mearga in acelasi timp cu toti, la stop.

batrana cantareata de jazz - teribila hemoragie

Adolescenta mea a fost ca toate celelalte adolescente. Plina de curvasaraie, lacrimi si alcool. Am avut noroc uneori de oameni faini care-au avut grija de mine si de ce-a fost mai bun in viata. M-am lovit de iubiti si de pseudoiubiti care se mai aruncau prin Dumnezeu stie ce baltoace pentru mine. Si mie-mi placea sa le zic "mari".
Simt, de fapt, cum am dezamagit o gramada de oameni si am tinut la ei cu tot ce-am putut. Rar nu pot sa tin cu sufletul. Si-atunci, tin cu ce pot sa tin, si eu. Intotdeauna am tinut cu ce-am avut la indemana. Odata am tinut la cineva cu o halba de bere de-o suta de ani.
Cred cu tot creierul si cu toata inima si cu tot Alzheimerul din lume ca de mine a avut grija toata lumea, fara sa ma cunoasca. Uneori am vazut lucruri fara sa stiu. Am asteptat mesaje si m-am indragostit destul de des. Intotdeauna, ca foarte rar am fost neindragostita.

razi, paiata!

Imaginatia, domnul meu.
Nu-i loc de doua in aceeasi camera. Nu prea e loc de doua in aceeasi lume, dar ne mai si-nghesuim. Tusim pana ne vibraza pieptul si "Nu iti termini vinul fiert?".
Merge bine, da. Merge bine.

Cam asa arat eu acum. Sunt roscata cu bucle si daca am parul ud imi ajunge pana pe la jumatatea spatelui. Asta-i tot sensul. Am inceput sa lucrez ca sa plec la Londra sa-l vad pe Waters in vara. Tin mult la asta; cand m-a certat Razvan ("Cand vrei ceva, faci tot posibilul ca sa-l obtii!") a avut dreptate.

Ce frumoasa-i Strada Apelor din Busteni cand ninge si nu-i nicio urma si ce bun e Craita Transilvaniei. Alb. Demisec.
E aproape vineri si jur, jur ca-mi era asa de dor sa nu mai stiu de ce-mi sunt dragi oamenii.

Leapsa

Ce dor imi era. E doar din martie...

Primul cuvant pe care l-ai spus: rar
Prima zi de scoala generala: n-a fost nimic spectaculos, ramasesem cu aceiasi colegi dintr-a patra si mi-a fost diriga fosta profesoara de engleza din primara
Primul tau sarut: a fost langa ghena din spatele Palatului Copiilor
Prima formatie care ti-a placut la nebuie: Pasarea Colibri
Primul CD cumparat: a fost un schimb de cadouri de Craciun cu cel mai bun prieten al meu, el mi-a luat primul album al Skid Row si eu, Led II (?) A fost acum 3 ani.
Prima zi de liceu: mi s-au rupt blugii in fund
Primul cuvant pe care ti l-a adresat prietenul cel mai bun: cred ca mi-a zis "Nu." cand am intrebat-o daca are o guma. Asta, Dodo. Mihai, probabil "Salut".
Prima zi de facultate: o sa fie megamegamegafaina!
Prima restanta: -
Prima zi la locul de munca: am multumit si-am zambit fiecarei persoane care-mi lua pliantul
Prima oara cand ai postat pe blog(data): 30 mai 2007

poezie, tribut unei noi perioade

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi
nu s-ar mai povesti,
o fata cam asa de-nalta si cu ochii
extraordinar de caprui
si-i placeau florile.

Nu s-ar fi dus sa-si cumpere flori,
pentru ca banii
erau prea urati si nu poti
nici sa-nfasori codita unei flori cu bani.
Zau.

Ce proasta era fetita,
credea ca noaptea
soarele se-ascunde ca sa-l gaseasca ea.
Si-alerga noptile de bezmetica prin
Dumnezeu stie ce paduri
si nu reusea sa se piarda.
Soarele a fost, de fapt, intr-o noapte
exact unde l-a cautat ea.
Si l-a gasit. Dar apoi s-a facut asa de dimineata,
ca toate frunzele din copaci au inceput
sa se uite uracios la fetita,
dar n-a reusit sa planga.

Cand si copiii,
pana si copii vor plange cand frunzele se uita urat la ei
atunci e clar ca trebuie sa ne gasim alt crestet
pe care sa crestem.

no, he ain't gonna die

Am o viata si-o minte si-un ideal toate haotice ca naiba; de-asta-mi ordonez lucrurile pe desktop si in camera si in lista de messenger nu apare nimeni decat cu numele. Cu majuscula. De-asta am doua agende pe care nu le folosesc. De-asta abia anul asta am facut prima lista de calatorie. De-asta imi plac orasele asa mult. Orasele care nu-s Bucuresti.
Cred ca de-asta colectionez afise rare si bilete de concert si tot de-asta nu-mi place taria. Tot de-asta mananc repede, citesc "Amintiri despre viitor", tanjesc dupa oamenii astia si probabil tot de-asta imi place blues-ul asa mult.
Pentru ca-s asa haotica, invat lucruri in fiecare zi, atat de multe incat le uit si dansez prost, dar asta n-are importanta. Tot de-asta imi plac atat de mult ardelenii si am atat de multa incredere in mine; ma enerveaza teribil sa ma indragostesc de oameni cu aceesi nebunie si cu acelasi orgoliu. De-asta imi place asa mult mersul pe bicicleta.
Tocmai de-asta scriu pentru o revista si accept tot ce se iveste, pentru ca stiu ca ma iubesc imediat dupa ce fac ceva. De-asta nu iert niciodata cu adevarat. De-asta sper sa te intorci cu bine din Irlanda; sper sa ajungi cu bine in Irlanda. De-asta imi place folk-ul romanesc si ploaia si focul.

Sa se odihneasca in pace al nostru Ronnie James!

Sa iubim natura si sa radem intotdeauna, pentru ca n-are ce sa mearga prost. Si-asa habar n-avem, de fapt, ce se intampla cu natura.

ai, hai

Nu e proza, e mai mult noroi si nu vreau sa ma faci sa invat sa te urasc. Sa nu zambesc. Sa imi schimb tricoul din jumatate in jumatate de ora! Cum sa nu zambesc, prietene?

Cum sa uit tot ce stiu sa fac pentru vantul asta care o sa se duca la altii, odata si-odata? Nu sunt in stare sa renunt. Vreau sa fiu in stare sa ma protejez pe mine. Cu totul. Vreau sa fiu in stare sa ma simt bine cu tine, vant.

Uraste-ma. Te rog, uraste-ma. Te rog, arunca-ma in vant. Nu vreau sa zbor, ma agat eu de cine stie ce umbrela. Zau. Doar arunca-ma. 

Arunca-ma de crengi, de zori, de ziduri, de zebre, de zale, de boabe de mazare. 

mai adormi un pic, sa-mi ramai asa in minte

Nu e vina mea, e vinul carciumarului.

but life's not a wheel with chains made of steel

...so bless me.

Imi cer mii de scuze, Cerule! Iti multumesc!
Vreau sa stie cei doi clujeni de pe 16 mai ca vreau sa vorbesc cu ei. In fond, am nevoie si de cazare pe 15 august si mi-a stat gandul la voi toata saptamana. Imi sunteti dragi.
Eu sunt roscata. Asta, ca sa stiti de unde sa ma luati.

Daca ajungeti sa cititi asta, sa stiti ca m-am gandit la voi.

on the turning away

Pentru pustoaica cvasi-anonima pe care o dezamagesc. Regret.
Te iubesc, zau, si-mi lipsesti al dracului de mult. Sunt o dezertoare si imi plac mult florile.
Imi pare rau, imi pare rau.
Nu am mai facut asta niciodata, nu stiu cum sa scriu despre cum imi pierd un prieten.

maine, intreaga lume!

Tot ce am e bolnav, si trag de toate cu toata Germania nazista si cu toate sticlele de bere pe care le-am baut. Trag cu tot nisipul care-mi intra in ochi si cu toti ochii care sunt pe mine. Trag cu toate chitarele cu adevarat frumoase.
Ne iubim, ne iubim cu totii. E o lume superba, fantastica, plina de dumnezei si, Iisuse!, cate spade...

fara petale

Nu-mi luati oamenii de langa mine, atat va cer, smintitilor!
Imi lipseste mult omul asta, zau, si tare imi e drag. Vreau sa stiu unde e...
Nu mai pot sa regret tot.
Sunt haotica, nu mai pot sa regret. Imi bag picioarele.
Sa fiu senzationala!
Glumiti cu mine si scoteti-ma din starea asta somn ingrozitor. "Dadeti-va" din viata mea.
Mi-e imposibil sa realizez ca lumea poate sa nu iubeasca. De cand ma stiu iubesc. Sa intelegeti. Sa iubiti. Sa ascultati discografii in vinil.

here's to you, mrs. Robinson

...Heaven holds a place for those who pray.

E ciudata fereastra si e abur si e frig.
Omule, ale dracului blocuri!
Nu se intampla nimic cand se face ora 22:00. Doar ticaie ceasul mai tare. Asa-mi zice un copil.
Mi-e greu, milord, mi-e greu si-s tanara si mor; danseaza, milord, danseaza! Canta, milord!
Sa fim frumosi, sa nu se-auda muzica mai tare decat putem. Ce depresivi trebuie sa fie soferii de autobuz!

Incep sa scriu texte care-aduc a poezie neomodernista si insusi cuvantul asta nu mi se potriveste. Atata doar ca nu-i poezie. Atata doar ca habar n-ai cu cata emotie scriu.

Pana si "a omora" incepe cu "om". Hei, ce ploaie-afara!

Vreau sa fug la mama dracului, ma simt cumplit de singura printre prea multi oameni si pe toti ii ador si toti tind sa ma iubeasca numai in felul lor. Mi-a placut anul in care pare ca m-am indragostit dintr-o cafea. Te-as cere-napoi, dar n-am cui te cere.

Dar printul raspunse-ntorcandu-se - "Taci."

after me, flood

Zmbeste pentru mine!
Un autobuz, o data la doua ore. E viscol, la naiba, e viscol si alcool. Asa as vrea sa uiti tot ce-am zis si sa nu ma suni niciodata; n-am sa ma simt lasata balta, promit. Promit.
Sa n-aud de voi! E usoara rana, e frumoasa, nu doare. Nu stie sa doara.
Sa uitam.
Ah, ce-nceput de an! Ah, ce zapada si ce vin!
Va multumesc ca nu vreti sa ma uitati.
Sa zambim! Sa zambim! Sa zambim inc-o data si-nc-o data si de inca doua ori si-apoi sa ne spunem "La revedere!". De acum ma joc cum am sa ma pricep mai bine. In fond, nimeni nu pierde la sotron. Toti primesc bomboane in final. De asta nu joaca nimeni sotron in cazinouri.

lasa-ma sa mor putin...

Eu am nevoie de un nebun sa ma iubeasca; de un zeu si de un poet. Am nevoie de un om care sa zambeasca; sa zambeasca mult si sa ma lase sa gandesc in metaforele mele, sa iubesc in metaforele mele. Vreau sa nu stiu niciodata unde e sau daca mai e. Vreau sa poata sa ma dea dracului cand vrea el si sa stiu. Stiu ca ar putea sa ma stranga la el cu tot tot efortul si cu intreg sufletul.

Sa-mi insuseasca cine sunt. In locul meu. Eu vreau tot ce misca sau influenteaza, repira miscare. Vreau sa simt tot si sa va povestesc tuturor. Sunt o povestitoare, o semizeita. Au fost nebuni care m-au iubit. Multi nebuni. Au fost nebuni care inca s-ar arunca in mare pentru mine si-mi e teama sa pierd asta. Imi place cine am ajuns si incep sa invat cum se face.

Vreau sa vomit tot ce ma frustreaza si vreau sa imi tina Iisus capul. Sa adorm cateva zile si sa ma trezesc in mijlocul unei intersectii. Imi e dor de bunicul meu si vreau sa alerg. Fugã. Fugã. Mi-s pe jumatate ardeleanca; totul devine clar de la un punct in coace, apoi adorm si renasc din scrum, mereu renasc si nu mor niciodata.
De la oamenii care ma urasc invat cel mai mult. De la cine-am invatat sa vorbesc cu luna? Asa m-au ascultat bunicii mei.

Zambiti-mi, zambiti-mi! Pacat ca eu nu beau cafea...

showroom dummies

Craciun si Viena si necuvintele tale m-apasa!

avem nevoie si de iubitorii de basme!

Nu-mi vine greu sa scriu urmatoarele si n-am sa ma las batuta pana nu sfarsesc. Straniu sentiment de neapartenenta, fabuloasa frica de emotii si sunete si cu precadere de persoanele care mi-au fagaduit ingenunchiat incredere si devotament. Rog mila, implor indiferenta, dar ma omoara uitarea voastra.

Fiecare al cincilea pufait din tigara, intr-o incomensurabila nonsalanta a pletosilor in piele si blug, se smereste in fata mea cu stima unui faurar fata de munca sa.

Omului care ma urmareste cu privirea la fiecare jumatate de saptamana, asezat pe bordura fumand ca trenu' si uitandu-se mereu in alta directie cand incerc sa il fixez. Tu imi faci viata un loc placut, asa cred.