astazi, dupa toate zilele:

- imi trebuie imaginatia mea inapoi (nu trebuie sa imi mai fie frica de ea, pentru ca totul urmeaza sa fie bine)
- am respirat din nou (aer curat, ca doar nu sunt pestoaica, sa pot sa-mi tin respiratia)
- am vrut sa dorm la pranz, in loc sa ma chinui sa-mi gasesc ceva-altceva de lucru
- "If you don't like where you are, then change it. You are not a tree."
- sunt fericita ca am numai doi-trei oameni care mai sunt ai mei, chiar daca nimeni nu ma intreaba ce am
- mi-am dat seama cat de important e sa poti sa te gandesti, pentru ca atunci gandurile nu mai vin incalcite si toate odata
- vreau sa fie cum o fi, pentru ca nu m-am mai gandit la nicio situatie complicata
- sunt fericita si impacata sa stiu ca am invatat, si-acum nu ma mai uit in jos cand oamenii nu ma (mai) plac
- vreau sa vina din nou toata iubirea in mine, de care am crezut ca nu mai am nevoie
- vreau sa incep sa muncesc din nou
- sunt bine si sunt gata sa nu mai fiu suparata pe mine

poti tu sa fii regele furnicilor?

Mi-am nascut cate o suta de copii si i-am crescut pe toti cu bere din sani si cu "Nu ma mai cunosti chiar atat de bine." Acum nu pot sa ma tin pe picioare.

Tribut (cat?)

Pentru toate geniile care totusi se opresc si incep sa mearga in acelasi timp cu toti, la stop.

batrana cantareata de jazz - teribila hemoragie

Adolescenta mea a fost ca toate celelalte adolescente. Plina de curvasaraie, lacrimi si alcool. Am avut noroc uneori de oameni faini care-au avut grija de mine si de ce-a fost mai bun in viata. M-am lovit de iubiti si de pseudoiubiti care se mai aruncau prin Dumnezeu stie ce baltoace pentru mine. Si mie-mi placea sa le zic "mari".
Simt, de fapt, cum am dezamagit o gramada de oameni si am tinut la ei cu tot ce-am putut. Rar nu pot sa tin cu sufletul. Si-atunci, tin cu ce pot sa tin, si eu. Intotdeauna am tinut cu ce-am avut la indemana. Odata am tinut la cineva cu o halba de bere de-o suta de ani.
Cred cu tot creierul si cu toata inima si cu tot Alzheimerul din lume ca de mine a avut grija toata lumea, fara sa ma cunoasca. Uneori am vazut lucruri fara sa stiu. Am asteptat mesaje si m-am indragostit destul de des. Intotdeauna, ca foarte rar am fost neindragostita.

razi, paiata!

Imaginatia, domnul meu.
Nu-i loc de doua in aceeasi camera. Nu prea e loc de doua in aceeasi lume, dar ne mai si-nghesuim. Tusim pana ne vibraza pieptul si "Nu iti termini vinul fiert?".
Merge bine, da. Merge bine.

Cam asa arat eu acum. Sunt roscata cu bucle si daca am parul ud imi ajunge pana pe la jumatatea spatelui. Asta-i tot sensul. Am inceput sa lucrez ca sa plec la Londra sa-l vad pe Waters in vara. Tin mult la asta; cand m-a certat Razvan ("Cand vrei ceva, faci tot posibilul ca sa-l obtii!") a avut dreptate.

Ce frumoasa-i Strada Apelor din Busteni cand ninge si nu-i nicio urma si ce bun e Craita Transilvaniei. Alb. Demisec.
E aproape vineri si jur, jur ca-mi era asa de dor sa nu mai stiu de ce-mi sunt dragi oamenii.

Leapsa

Ce dor imi era. E doar din martie...

Primul cuvant pe care l-ai spus: rar
Prima zi de scoala generala: n-a fost nimic spectaculos, ramasesem cu aceiasi colegi dintr-a patra si mi-a fost diriga fosta profesoara de engleza din primara
Primul tau sarut: a fost langa ghena din spatele Palatului Copiilor
Prima formatie care ti-a placut la nebuie: Pasarea Colibri
Primul CD cumparat: a fost un schimb de cadouri de Craciun cu cel mai bun prieten al meu, el mi-a luat primul album al Skid Row si eu, Led II (?) A fost acum 3 ani.
Prima zi de liceu: mi s-au rupt blugii in fund
Primul cuvant pe care ti l-a adresat prietenul cel mai bun: cred ca mi-a zis "Nu." cand am intrebat-o daca are o guma. Asta, Dodo. Mihai, probabil "Salut".
Prima zi de facultate: o sa fie megamegamegafaina!
Prima restanta: -
Prima zi la locul de munca: am multumit si-am zambit fiecarei persoane care-mi lua pliantul
Prima oara cand ai postat pe blog(data): 30 mai 2007

poezie, tribut unei noi perioade

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi
nu s-ar mai povesti,
o fata cam asa de-nalta si cu ochii
extraordinar de caprui
si-i placeau florile.

Nu s-ar fi dus sa-si cumpere flori,
pentru ca banii
erau prea urati si nu poti
nici sa-nfasori codita unei flori cu bani.
Zau.

Ce proasta era fetita,
credea ca noaptea
soarele se-ascunde ca sa-l gaseasca ea.
Si-alerga noptile de bezmetica prin
Dumnezeu stie ce paduri
si nu reusea sa se piarda.
Soarele a fost, de fapt, intr-o noapte
exact unde l-a cautat ea.
Si l-a gasit. Dar apoi s-a facut asa de dimineata,
ca toate frunzele din copaci au inceput
sa se uite uracios la fetita,
dar n-a reusit sa planga.

Cand si copiii,
pana si copii vor plange cand frunzele se uita urat la ei
atunci e clar ca trebuie sa ne gasim alt crestet
pe care sa crestem.