after me, flood

Zmbeste pentru mine!
Un autobuz, o data la doua ore. E viscol, la naiba, e viscol si alcool. Asa as vrea sa uiti tot ce-am zis si sa nu ma suni niciodata; n-am sa ma simt lasata balta, promit. Promit.
Sa n-aud de voi! E usoara rana, e frumoasa, nu doare. Nu stie sa doara.
Sa uitam.
Ah, ce-nceput de an! Ah, ce zapada si ce vin!
Va multumesc ca nu vreti sa ma uitati.
Sa zambim! Sa zambim! Sa zambim inc-o data si-nc-o data si de inca doua ori si-apoi sa ne spunem "La revedere!". De acum ma joc cum am sa ma pricep mai bine. In fond, nimeni nu pierde la sotron. Toti primesc bomboane in final. De asta nu joaca nimeni sotron in cazinouri.

lasa-ma sa mor putin...

Eu am nevoie de un nebun sa ma iubeasca; de un zeu si de un poet. Am nevoie de un om care sa zambeasca; sa zambeasca mult si sa ma lase sa gandesc in metaforele mele, sa iubesc in metaforele mele. Vreau sa nu stiu niciodata unde e sau daca mai e. Vreau sa poata sa ma dea dracului cand vrea el si sa stiu. Stiu ca ar putea sa ma stranga la el cu tot tot efortul si cu intreg sufletul.

Sa-mi insuseasca cine sunt. In locul meu. Eu vreau tot ce misca sau influenteaza, repira miscare. Vreau sa simt tot si sa va povestesc tuturor. Sunt o povestitoare, o semizeita. Au fost nebuni care m-au iubit. Multi nebuni. Au fost nebuni care inca s-ar arunca in mare pentru mine si-mi e teama sa pierd asta. Imi place cine am ajuns si incep sa invat cum se face.

Vreau sa vomit tot ce ma frustreaza si vreau sa imi tina Iisus capul. Sa adorm cateva zile si sa ma trezesc in mijlocul unei intersectii. Imi e dor de bunicul meu si vreau sa alerg. Fugã. Fugã. Mi-s pe jumatate ardeleanca; totul devine clar de la un punct in coace, apoi adorm si renasc din scrum, mereu renasc si nu mor niciodata.
De la oamenii care ma urasc invat cel mai mult. De la cine-am invatat sa vorbesc cu luna? Asa m-au ascultat bunicii mei.

Zambiti-mi, zambiti-mi! Pacat ca eu nu beau cafea...

showroom dummies

Craciun si Viena si necuvintele tale m-apasa!

avem nevoie si de iubitorii de basme!

Nu-mi vine greu sa scriu urmatoarele si n-am sa ma las batuta pana nu sfarsesc. Straniu sentiment de neapartenenta, fabuloasa frica de emotii si sunete si cu precadere de persoanele care mi-au fagaduit ingenunchiat incredere si devotament. Rog mila, implor indiferenta, dar ma omoara uitarea voastra.

Fiecare al cincilea pufait din tigara, intr-o incomensurabila nonsalanta a pletosilor in piele si blug, se smereste in fata mea cu stima unui faurar fata de munca sa.

Omului care ma urmareste cu privirea la fiecare jumatate de saptamana, asezat pe bordura fumand ca trenu' si uitandu-se mereu in alta directie cand incerc sa il fixez. Tu imi faci viata un loc placut, asa cred.

she talks to angels

- Vrei sa imi spui, te rog, ce drum trebuie sa iau ca sa plec de aici?

- Asta depinde in mare masura de locul unde vrei sa ajungi, i-a raspuns Pisica.

- Nu prea imi pasa unde...

- Atunci nu are importanta ce drum iei.

- ...atata timp cat ajung undeva, a precizat Alice, in chip de explicatie.

- A, vei ajunge cu siguranta undeva, doar daca ai sa mergi inde-ajuns, a lamurit-o Pisica.

Voi fugi intr-o padure. Am sa fug, sau am sa iau trenul - mi-e tot una. Pe mine nu ma dor picioarele cand merg singura, dar imi vajaie urechile daca ma urc in trenul spre Liniste. Incep sa ma simt bine cu mine insami. Sa simt nevoia de mine insami.

Patul lui Procust, ma lungesc si ma incovoi si ma stramb ca sa nu mi se ia ceea ce am. Miros ca un fumator notoriu si plang astazi mai bolnav ca ieri la aceeasi scrisoare.

Am nevoie sa alerg. 6 la romana?! In viata mea n-am luat 6 la romana. Ma simt confortabil cand citesc si sunt teribil de geloasa pe doi oameni care imi ataca viata in mod indirect.

Am stat in calea multora, am ales sa ma dau la o parte si sa las clei pe jos; alunecati! Nu am iesit din joc degeaba.

a minunii ca esti, a-ntamplarii ca sunt

Nu mai inteleg. Nu, de data asta privesc si imi fac cruce.

Avem o lume intreaga sa pictam cate o parcela pentru fiecare. Avem destula apa in suflet cat sa ne permitem, din cand in cand, un metru patrat in plus de iarba pentru inca o persoana. Cand ea pleaca, iarba pe care statea se usuca, insa nu ne primim apa inapoi. Asa se intampla. Surprinzator, niciodata nu ramanem fara apa. La fiecare rascruce de drumuri e cate un furtun.

Avem o lume intreaga sa ne punem intrebari si sa obosim plimbandu-ne, sa ne privim singuri in ochi pentru ca e o lume plina de oglinzi. Nicio oglinda nu va arata la fel cu o alta, nu vor avea aceeasi rama si cu siguranta nu ne vor arata la fel de slabi si zvelti.

Avem o lume intreaga sa nu ne imbolnavim niciodata, sa nu zacem in pat, sa nu mancam prea multa ciocolata si sa nu ploua decat ca sa ne creasca florile.

Totusi, avem orase care arata la fel; unele cu tarfe, altele cu vin rosu, cateva fara apa si soare, unele nepavate cu piatra dar toate, toate cu oameni care vin si se plictisesc.

că bine zici "hello world!"

Gata, s-a lansat mai mult decât oficial liceeni.NET (nu .RO, nu .COM!) şi noi, bieţii contribuabili, sărmanii artişti prozatori, minţile extraordinare mai mult sau mai puţin plătitoare de taxe, ne găsim în situaţia de a vă trage de cămaşă, doar-doar ne-om asigura că ştiţi şi ne citiţi.

Aşadar, avem planuri mari şi cerşim indulgenţă trăgându-ne peste feţe câte o mască de neprofesionalism în speranţa că veţi fi blânzi. Nu e rost de teatru, doar pentru că ne credem Caragiale NU înseamnă că îl vrem pe Călinescu. Glumesc, aşteptăm critică izvorâtă din apogeul bună-voinţei voastre şi răbdare, monşer.

Post Scriptum: Nu ştiu ce se întâmplă cu font-ul meu, de două posturi în coace o ia razna.