Nu mai inteleg. Nu, de data asta privesc si imi fac cruce.
Avem o lume intreaga sa pictam cate o parcela pentru fiecare. Avem destula apa in suflet cat sa ne permitem, din cand in cand, un metru patrat in plus de iarba pentru inca o persoana. Cand ea pleaca, iarba pe care statea se usuca, insa nu ne primim apa inapoi. Asa se intampla. Surprinzator, niciodata nu ramanem fara apa. La fiecare rascruce de drumuri e cate un furtun.
Avem o lume intreaga sa ne punem intrebari si sa obosim plimbandu-ne, sa ne privim singuri in ochi pentru ca e o lume plina de oglinzi. Nicio oglinda nu va arata la fel cu o alta, nu vor avea aceeasi rama si cu siguranta nu ne vor arata la fel de slabi si zvelti.
Avem o lume intreaga sa nu ne imbolnavim niciodata, sa nu zacem in pat, sa nu mancam prea multa ciocolata si sa nu ploua decat ca sa ne creasca florile.
Totusi, avem orase care arata la fel; unele cu tarfe, altele cu vin rosu, cateva fara apa si soare, unele nepavate cu piatra dar toate, toate cu oameni care vin si se plictisesc.
2 comentarii:
"Cand ea pleaca, iarba pe care statea se usuca, insa nu ne primim apa inapoi. Asa se intampla. Surprinzator, niciodata nu ramanem fara apa. La fiecare rascruce de drumuri e cate un furtun." frumos. Poate ar trebui privita altfel situatia. Daca iarba aia nu s-ar usca acolo, ai mai pretui tu persoana care va ocupa bucatica de iarba si pentru care vei incepe sa o uzi din nou, ea recrescand verrrrrrrrrde si frumoasa? :*
nice :)
Trimiteți un comentariu